duminică, 1 mai 2011

Ce să servesc la o ciorbă de cartofi cu cârnaţi?

PLĂCINTE ARDELENEŞTI LA TIGAIE !
Pentru ciorbă am nevoie de:
-500-600 g. cartofi
-7-8 bucăti de cârnaţi afumat
-1-2 cepe


    Ceapa, am tocat-o şi am pus-o la călit până când a devenit aurie.

 Cârnaţii i-am tăiat la o anumită dimensiune şi i-am pus peste ceapă, lăsându-i puţin să se prăjească.Pentru gust şi culoare am pus o linguriţă plină de boia dulce(se poate şi iute).

 Am adăugat apă şi am pus cartofii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi cubuleţe. Se sărează după gust. Eu am pus puţină bază pentru mâncăruri (vegeta). Se lasă la fiert până când se înmoaie cartofii.



     
      Între timp am pregătit si aluatul pentru PLĂCINTELE ARDELENEŞTI.
Pentru plăcinte am nevoie de următoarele:
-1 kg. de făină
-un cub de drojdie proaspătă (25 g.)
-600 ml. apă călduţă
-sare
-o linguriţă de zahăr
-250 g. brânză telemea
-250 g. cartofi

Am frământat un aluat din făină, drojdie, apă  şi sare, astfel: Făina am asezat-o într-un lighian mare de framântat peste care am presărat cam o linguriţă de sare şi am pus o treime din cantitatea de apă.

Separat, într-o cană, am frecat drojdia cu o linguriţă de zahăr până când s-a lichefiat. Am turnat restul de apă peste aceasta, am amestecat şi am lăsat-o sa stea 10 minute. După ce s-a umflat puţin, am turnat totul peste făină şi am frământat bine.

 Când am obţinut un aluat bine închegat, care nu se mai lipea de mână, am lăsat la dospit o oră.

      Cartofii i-am curăţat, i-am spălat şi i-am tăiat cubuleţe (ca pentru pireu), apoi i-am pus la fiert. Brânza am dat-o pe răzătoarea cea mare. După ce cartofii s-au fiert, i-am zdrobit şi i-am amestecat cu brânza. Dacă brânza nu e suficient de sărată, mai puteti adăuga puţină sare.

      Am pregătit o tigaie pe care am încins-o pe foc cu o lingură de ulei. Din aluatul dospit am rupt câte o bucată din care am făcut “mingiuţe”. Aceste mingiuţe le-am întins cu sucitorul obţinând foi rotunde cu diametrul aproape egal cu cel al tigăii. Dacă aluatul se lipeşte de sucitor sau de lemn, presăraţi puţină făină.

 În mijlocul acestei foi am aşezat din compoziţia de brânză şi cartofi. Am întins-o pe jumătatea din mijloc a foii, iar apoi am adus marginile foii spre centru acoperind compoziţia.

 După ce am închis bine la mijloc, pentru a nu iesi compoziţia, am întins din nou cu sucitorul, aducând-o la dimensiunea iniţială. Am pus în tigaie şi am prăjit bine pe ambele feţe(ca pe nişte clătite, dar mult mai groase).

Am procedat la fel cu toate cele 8-10 plăcinte câte ies din această cantitate.
Guten Apettit !

     

miercuri, 27 aprilie 2011

GĂINĂ MACEDONEANĂ


 
Ce-am făcut dintr-o găină mare primită de la tară?

1.      Găină macedoneană
2.      Supă de găină cu găluste pufoase de gris


De ce am avut nevoie în prima fază:
-o găină mare
-3 morcovi
-3 cepe
-o ţelină
-o rădăcină de pătrunjel
-un ardei capia roşu

 Am spălat bine găina si am portionat-o (ca sa încapă în oală), am pus-o apoi la fiert împreună cu toate legumele si zarzavaturile mai sus pomenite.

     
      Pană au fiert toate acestea, am pregătit ingredientele necesare pentru găina macedonenă:
-300 g. branză telemea
-250g. bacon sau costiţă afumată
-4 ouă întregi
-400 ml. lapte
-4 linguri făină
-100 g. unt sau margarină
-1 capăţană de usturoi
-nucsoară, oregano, sare si piper
      Costiţa afumată am tăiat-o fasii subţiri, iar branza am ras-o pe răzătoarea cea mare.
      Cand găina s-a fiert, am scurs-o de zeamă si am lasat-o la răcit. Pe urmă am dezosat-o, iar carnea rezultată am tăiat-o cubuleţe si am amestecat-o cu costiţa si branza.
      Separat, într-o cratiţă, am pus la foc mic untul si făina, le-am omogenizat si am stins cu laptele astfel incat să obţin un sos alb in care am adăugat un praf de nucsoară, puţin oregano, sare si piper după gust. Cand sosul s-a răcit (5-10 min.) am amestecat în el cele 4 ouă întregi, bătute bine în prealabil.
      Compozitia obţinută am turnat-o peste amestecul de carne, costiţă si branză. Am adăugat si usturoiul tocat mărunt. Totul se asează într-o tavă tapetată cu făină, se ornează cu cateva felii de roşii si se dă la cuptor circa 45 de minute.
      Am servit cu garnitură de orez.

      Zeama în care am fiert găina am strecurat-o si am pus-o  la foc mic. Între timp am pregătit  următoarele ingrediente pentru găluste:
-2 oua
-7-8 linguri de gris
-o linguriţă de ulei
-puţină sare
      Ouăle, sarea si uleiul se bat bine si se adaugă grisul, lingură cu lingură, sub formă de ploaie. Compoziţia nu trebuie să fie tare, dar nici prea lichidă. Trebuie facută în asa fel încat să curga odată din lingură.
      Se scurge una cate una în supa care fierbe încet. După 3-4 minute se opreste focul si se lasă capacul pus circa 10 minute.
      În farfurie se poate presăra puţin pătrunjel tocat.

Guten Appetit !